Creștinism, modernitate și secularizare
Dan Dungaciu
„Omul care pretinde că nu mai crede, dar care nu a încetat să creadă.”
Citește un fragment280 de pagini · 148 × 230 mm · București, 2026
Poate religia să fie înțeleasă? Dar modernitatea se mai înțelege pe sine? Între cele două întrebări se așează «Ultimul trib».
Poate modernitatea să înțeleagă religia fără să își examineze propriile presupoziții? Poate omul modern să explice credința celorlalți fără să se întrebe în ce crede el însuși?
Cunoscut pentru studiile de sociologie, geopolitică și relații internaționale, profesorul Dan Dungaciu semnează cea mai personală carte a sa. Ultimul trib pune o întrebare incomodă științelor sociale și lumii moderne: de ce tocmai creștinismul — tradiția care a format civilizația europeană — pare să fie „tribul” căruia nu i se mai acordă dreptul de a fi înțeles din interior? Un eseu riguros despre limitele sociologiei, despre cele două modernități ale Europei, despre Nietzsche, Sfântul Grigorie Palama și energiile necreate, despre „religia ca hobby”, Euro-creștinism și locul credinciosului în cetatea democratică.
Coperta
Ilustrația copertei este o interpretare contemporană după Caravaggio, Necredința Sfântului Toma. Apostolul care nu crede până nu atinge. Ucenicii aplecați, cercetând. Este gestul omului modern: cercetătorul care examinează credința din afară, cu instrumentele lui. Cartea întoarce privirea: și cel care cercetează are presupoziții. Și el crede ceva.
„Nu există un privilegiu epistemologic al necredinței. Există numai obligația comună de a argumenta, de a cerceta și de a supune criticii propriile presupoziții.”
Contrar opiniilor ateismului modern, nu există un privilegiu epistemologic al necredinței. Există numai obligația comună de a cerceta, de a argumenta și de a supune criticii propriile presupoziții filozofice.
Titlul
Cele trei sensuri
I
Antropologia cere să iei în serios ce spune o comunitate despre sine. Cu creștinismul, regula pare suspendată.
„creștinismului i se poate recunoaște existența sociologică, dar nu și, pe deplin, legitimitatea epistemică a propriei perspective.”
II
Minoritățile sunt tratate ca realități cu memorie și identitate; majoritățile, ca simple construcții ale puterii.
„Minoritarul apare, astfel, înainte de toate, ca purtător al unei identități care trebuie recunoscută; majoritarul, ca deținător al unei puteri care trebuie suspectată și deconstruită.”
III
Cel mai neliniștitor sens: metafora se întoarce asupra celui care privește.
„A încetat, poate, să mai creadă în Dumnezeu. Dar nu a încetat să creadă în ceva.”
„Ultimul trib nu este, așadar, doar creștinismul care așteaptă să fie înțeles. […] Este și omul modern, rămas singur în fața propriilor întrebări, după ce a crezut că le-a rezolvat pe toate.”
Teza
1.
„Secularul însuși e rodul unei istorii intelectuale și teologice. El nu este absența oricărei perspective, ci o perspectivă care a ajuns să își revendice privilegiul de a nu mai fi recunoscută ca atare.”
2.
„Neutralitatea axiologică este o disciplină a cercetătorului, nu un certificat de neutralitate pentru o anumită concepție despre lume.”
3.
„sociologului credincios i se cere frecvent să-și declare poziția; celui ateu sau agnostic aproape niciodată nu i se cere să-și mărturisească necredința ca posibilă presupoziție a cercetării.”
Cuprins
Cele trei părți urmăresc aceeași problemă din unghiuri succesive — de la limitele sociologiei, la istorie și teologie, până la credinciosul în cetatea de azi.
Religia și limitele explicației sociologice
Tensiunea dintre perspectiva religioasă și perspectiva nereligioasă asupra religiei — de la Comte, Feuerbach, Freud, Marx și Durkheim la Weber: explicațiile naturaliste ale religiei și limitele lor.
Epilog. Ultimul trib sau imposibilitatea de a ieși din religie · Anexe: Bibliografie · Cronologie 1918–2026 · Indici
În lumea modernă, creștinismului i se recunoaște existența sociologică, dar nu și, pe deplin, legitimitatea epistemică.
Citește din carte
Cap. 3
„Unii merg la pescuit, alții la teatru sau la fotbal, iar unii la… biserică. Echivalarea aceasta, asumată tacit, dacă nu explicit, e problematică și profund jignitoare pentru omul religios. Pentru el, religia NU este doar un hobby.”
Cap. 5
„Dacă Nietzsche ar fi gândit în cadrul teologiei energiilor necreate, problema sa nu ar mai fi fost pur și simplu moartea lui Dumnezeu, ci posibilitatea ca omul să considere absent un Dumnezeu care, potrivit acesteia, nu poate înceta să fie prezent și lucrător în creație.”
Cap. 4
„sub raport religios, Europa nu are o singură modernitate, ci cel puțin două, una occidentală și una sud-est europeană, ortodoxă, cu Mitteleuropa drept formă intermediară.”
Cap. 7
„Două iubiri au zidit două cetăți: iubirea de sine până la disprețul lui Dumnezeu, cetatea pământeană; iubirea de Dumnezeu până la disprețul de sine, cetatea cerească. (Augustin)”
Cap. 8
„Între a gândi cu fața spre altar și a gândi cu spatele la el există, desigur, multe poziții intermediare – a căuta, a ezita, a suspenda judecata –, dar ele sunt etape, nu locuri în care să poți rămâne la nesfârșit. O alegere facem cu toții; să o facem coerent.”
Cap. 11
„Biserica nu este nici o asociație caritabilă, nici una pentru drepturile omului, nici o apărătoare a identității naționale, nici o instituție care luptă pentru pace sau care protejează persoanele defavorizate. Este câte ceva din toate acestea, dar, înainte de orice, este cea care îi deschide credinciosului calea mântuirii. Restul sunt note de subsol.”
Cap. 12
„Un suflet nu se montează într-o construcție politică precum o piesă instituțională care lipsea.”
Cap. 1
„Nu existau, ca în societățile moderne, două lumi, ci una singură, cu doi versanți.”
Capitolul 9
O tipologie a religiozității noastre cea de toate zilele.
Date citate în carte (recensământul RPL 2021 și surse istorice)
0,00%
ortodocși, dintre cei pentru care există informații despre religie (14.025.064 de persoane)
0,00%
atei, agnostici și fără religie, împreună
0,0%
greco-catolici în 1930, înainte ca regimul comunist să le desființeze Biserica (1948)
0
slujitori ortodocși închiși sub comunism, din 2.544 de prelați și slujitori ai tuturor cultelor
„Secularizarea nu trebuie, așadar, confundată cu dispariția identificării religioase, după cum persistența apartenenței confesionale nu poate fi citită, de la sine, ca dovadă a unei religiozități intense.”
Coperta a patra
Cunoscut pentru studiile de sociologie, geopolitică și relații internaționale, profesorul Dan Dungaciu leapădă haina savantului neutru și pune întrebările existențiale care i-au străbătut viața personală: cum se descoperă Dumnezeu lumii moderne?
Ultimul trib nu e doar o investigație științifică a raporturilor dintre credință și rațiune, ci și o reflecție autobiografică, marcată de căutările unui intelectual conservator devenit și om politic. Cum poți fi și loial specificului național și chemării la universalitate?
Cititorul e invitat să descopere cu emoție neliniștile unui spirit hrănit cu literatura Fericitului Augustin, apoftegmele din Pateric și tratatele Sfântului Grigorie Palama, dar perfect conștient, totodată, de cinismul verdictelor maeștrilor suspiciunii (Marx, Nietzsche și Freud) care definesc mai departe orizontul culturii și civilizației occidentale.
„Tribul” creștinilor e condamnat, oare, să reziste precum o minoritate religioasă într-o cetate babilonică? Mai avem șansa renașterii într-un „Bizanț după Bizanț”? Sau ne pregătim pentru renașterea zelului evanghelic într-o geografie complet străină de Europa?
Iată interogațiile lui Dan Dungaciu – autorul sagace, profetic și neobosit, care ne provoacă la o lectură asiduă și răsplătitoare.
— Mihail Neamțu
Omul recent cunoaște tot mai multe despre lumea exterioară, dar nu mai știe întotdeauna ce să facă cu sine însuși.
„Aceasta este, probabil, cea mai autobiografică dintre cărțile mele.” […] „Este, poate, cartea în care mă regăsesc cel mai mult. Și tocmai de aceea o așez, cu emoție, în fața cititorilor.”
Cea mai personală carte
Cartea adună decenii de cercetare, predare și publicistică. Dan Dungaciu a fost primul profesor care a predat cursul de Sociologia religiilor la Facultatea de Sociologie a Universității din București. În 2001, capitolul său despre religie din primul manual de sociologie de după 1989 — care introducea distincția dintre perspectiva religioasă și cea nereligioasă asupra religiei — a fost tăiat de coordonatori. A studiat apoi Teologia Ortodoxă, cu recomandarea Părintelui Galeriu. Ultimul trib este, în sfârșit, întâlnirea celor două formații.
Se dedică acelora care cred că mai avem ceva de spus...
Despre autor
Dan Dungaciu s-a născut la 3 octombrie 1968, la Târgu Mureș. Sociolog și analist al geopoliticii, este profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, unde coordonează programul de masterat în studii de securitate și analiza informațiilor. Formației sociologice i s-au adăugat studii de teologie ortodoxă, din a căror întâlnire s-a născut și această carte. Între 2011 și 2023 a condus Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române. Este președintele Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”. A primit premiul „Dimitrie Gusti” pentru sociologie (1995), premiul internațional pentru sociologie al Universității din Istanbul (2001) și Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2009).
Din carte
„Omul care pretinde că nu mai crede, dar care nu a încetat să creadă. Omul care știe tot mai multe despre lume, dar nu știe întotdeauna ce să facă, de fapt, cu sine însuși.”
Din anexa cărții
1923
Constituția: Biserica Ortodoxă Română este „Biserica dominantă” în stat.
1925
BOR devine Patriarhie; Miron Cristea, primul patriarh.
1937
Apare Predania. Revistă de critică teologică, patronată de Nae Ionescu.
1938
Dumitru Stăniloae publică Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama.
1946
Primul volum al Filocaliei românești.
1948
Desființarea Bisericii Greco-Catolice; religia este scoasă din școli.
1959
Decretul 410 decimează monahismul.
1960
Nicolae Steinhardt este botezat în celula 18 de la Jilava.
1978
Teologia dogmatică ortodoxă a lui Dumitru Stăniloae.
1989
Revoluția începe la Timișoara, în jurul pastorului László Tőkés.
1991
Noua Constituție: autonomia cultelor față de stat (art. 29); apare Jurnalul fericirii.
1999
Ioan Paul al II-lea vizitează România, prima vizită papală într-o țară majoritar ortodoxă.
2004
Dialogul Habermas–Ratzinger de la München.
2021
Recensământul: 85,54% ortodocși dintre cei cu religie declarată.
2026
Apare Ultimul trib.
Comandă
Alege forma în care vrei să citești Ultimul trib.
Garanția legală de conformitate: minimum 2 ani. Vezi notificarea oficială UE
Întrebări frecvente
